Începem astăzi o serie de comentarii asupra unor fragmente din faimosul Tratat despre adevărata devoţiune la Fecioara Maria scris de Sfântul Louis Maria Grignon de Montfort, comentarii realizate în 1972 de profesorul Plinio Correa de Oliveira – fondatorul TFP-ului brazilian. Textul este o adaptare după înregistrarea unei conferinţe ţinută membrilor TFP şi niciodată revizuită de profesorul Oliveira. Era un bărbat de o profundă pietate şi o credinţă de nezdruncinat, intens devotat Fecioarei Maria, căruia i s-a consacrat după metoda Sfântului Louis Maria Grignon de Montfort. În această privinţă comentariul său e bazat pe paragraful nr.260 al Tratatului redat mai jos.
Trebuie să facem totul cu Maria, adică în toate acţiunile noastre trebuie să ne uităm la Maria, care, deşi a fost o simplă fiinţă omenească, a fost un model perfect al fiecărei virtuţi şi perfecţiuni modelată de Duhul Sfânt pentru ca noi s-o imităm, atât cât ne-o permit capacităţile noastre limitate. Astfel, pentru fiecare acţiune ar trebui să luăm în considerare modul Mariei de a o îndeplini sau modul în care ar fi rezolvat-o dacă ar fi fost în locul nostru. Din acest motiv trebuie să examinăm şi să medităm la marile virtuţi practicate de Maria în timpul vieţii sale:
1) Credinţa sa vie, prin care a crezut cuvântul îngerului fără nici o ezitare, păstrându-şi credinţa constant şi cu tărie până la picioarele Crucii de pe Calvar.
2) Adânca sa umilinţă, ce a făcut-o să prefere singurătatea, să păstreze liniştea, supunându-se şi punându-se pe ultimul loc.
3) Puritatea sa divină adevărată, ce nu a avut şi nu va avea egal în această parte a cerului.
Şi aşa mai departe pentru toate celelalte virtuţi ale ei.
Amintiţi-vă ce v-am spus înainte, că Maria este măreţul şi unicul model al lui Dumnezeu, model proiectat să facă vii imaginile lui Dumnezeu într-un timp scurt. Orice persoană care descoperă acest model şi se modelează pe sine însuşi este transformat întru Domnul Nostru – pentru că Maria este adevărata asemănare cu El
A face toate acţiunile noastre împreună cu Maria înseamnă a o lua drept model
Ideea de a face toate acţiunile noastre împreună cu Maria înseamnă s-o avem pe Maria drept model. De ce am avea-o pe Maria ca model şi de ce ne-am îndeplini faptele cu Maria? De ce trebuie folosit aici cuvântul ,,cu”?
Se foloseşte datorită ideii de model descrisă de Sfântul Louis în cartea sa. El arată diferenţa dintre un sculptor care face o statuie şi cineva care realizează o statuie după un model folosind un mulaj. Chiar dacă mulajul e din metal sau lemn, sarcina e mult mai simplă. Se toarnă gipsul în matriţă, se lasă să se usuce şi este obţinut astfel mulajul. În timp ce munca unui sculptor, cu ciocan şi daltă, este mai intensă şi mai riscantă – pentru că o bucată de piatră sau marmură se pot sparge. Din contră,un mulaj se face rapid, este ieftin şi fără fisură pentru că figura modelată va fi exact copia originalului.
Sfântul Louis a spus că Doamna Noastră este „tiparul” Domnului nostru Isus Cristos şi că ea reprezintă, de asemenea, tiparul (modelul) nostru. Cu alte cuvinte, dacă noi ne modelăm pe noi înşine în întregime după ea, ea fiind tiparul lui Cristos, noi vom fi asemenea Domnului nostru. Astfel, având-o pe ea drept model înseamnă ca ea să fie „tiparul” nostru. Iar dacă ea este tiparul nostru atunci noi vom face totul cu ea. Acesta este sensul de a face totul ,,cu ea”.
Având-o pe Maria ca model presupunem un tip de suflet care este conştient de ceea ce se întâmplă cu el
Cum putem noi s-o avem pe Maria ca model? El ne dă câteva elemente pentru acest lucru. Prima dată, se presupune că sufletul o cunoaşte pe Fecioara Maria – deci are o idee clară al unui ideal care trebuie imitat.
În al doilea rând, sufletul trebuie s-o aibă în minte în tot ce face. Aceasta presupune că sufletul are obiceiul unei vigilenţe interioare şi a unei continue meditaţii. Aceasta înseamnă că pentru fiecare acţiune trebuie s-o avem ca model pe Doamna Noastră. Ar trebui să dau atenţie oricărui lucru pe care-l fac. Este aceasta în concordanţă cu Doamna noastră sau nu? Mai multă atenţie asupra noastră este necesară. Sufletul meu trebuie mereu să vadă ce se întâmplă cu el şi. de asemenea, să judece mereu.
Credinţă, umilinţă şi puritate: virtuţi în mod eminamente contra-revoluţionare
Am văzut că Sfântul Louis ne spune că ar trebui să imităm virtuţile Doamnei Noastre. Şi, imitându-le, el le arată pe cele principale: credinţa, umilinţa şi puritatea. Acestea sunt cele trei virtuţi eminamente contra-revoluţionare.
Credinţa este baza tuturor virtuţilor. Fără ea nici o virtute nu poate fi numită cu adevărat virtute. Este rădăcina tuturor virtuţilor. Dacă o plantă nu are rădăcini sănătoase întreaga plantă suferă – pentru că aproape întreg sistemul său nutriţional va fi defectuos.
Din această perspectivă, Biserica catolica reprezintă solul. Rădăcina noastră este credinţa prin care sufletele noastre se ancorează şi se formează în binecuvântatul sol al bisericii catolice.
Credinţa este încredere în Dumnezeu prin care, în cele mai potrivnice circumstanţe, unii sunt siguri că bunătatea lui Dumnezeu nu va lipsi
Solul bisericii catolice este totdeauna fertil. Problema este să cunoaştem dacă credinţa noastră, dacă rădăcina virtuţii noastre e vie. Sfântul Louis Maria Grignon de Montfort dă cuvântului credinţă două sensuri. Primul este credinţa în toate acele lucruri învăţate de credinţă. Al doilea sens se referă la încrederea în Dumnezeu prin care, în cele mai potrivnice circumstanţe, unii sunt siguri că bunătatea lui Dumnezeu va fi prezentă.
Sfântul Louis dă apoi supremul exemplu în care Doamna noastră şi-a dovedit credinţa în ambele feluri: Doamna Noastră la picioarele Crucii. Pe drumul Calvarului ea a fost testată mai presus de orice în credinţa sa. Pentru că este cu adevărat groaznic ca tocmai ea, mama lui Dumnezeu, ştiind că Fiul său este nevinovat prin excelenţă, a trebuit să-L vadă tratat de parcă ar fi fost urmărit de dreptatea lui Dumnezeu şi a omului.
Patima: un aspect misterios al vieţii Domnului nostru Isus Cristos
Există un mister ce-L înconjoară pe Domnul Nostru. Începând cu agonia din Grădina Măslinilor unii ar avea impresia că pedeapsa Tatălui Ceresc s-a dezlănţuit împotriva Lui şi că, de atunci, totul este suferinţă.
Suntem martorii unei secvenţe impresionante de torturi şi de durere pe care le suferă cu măreţie, seninătate şi hotărâre din primul moment când transpiră sânge şi îi este frică până în momentul în care exclamă de pe înălţimea crucii : ,,Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”Apoi urmează consumatum est spunând: ,,Paharul mea este plin şi l-am băut pe tot.”
Doamna Noastră este prezentă în fiecare moment şi crede fără nici mai mică ezitare. Ea crede ceea ce trebuie crezut, confruntată fiind cu această teribilă nedreptate. Fiul său se oferă pe Sine pentru a ispăşi păcatele lumii şi pedeapsa acestor păcate e dezlănţuită împotriva Lui. El este zdrobit în mod sublim de pedeapsa Divină. Şi prin asta El răscumpără lumea. Acesta este cel mai înalt şi profund sens pe care El îl împlineşte şi în contextul căruia Doamna noastră şi-l împlineşte pe al ei.
Ea crede asta în fiecare moment şi această credinţă o ţine la picioarele crucii fără nici o ezitare. Pe de altă parte, ea are o încredere nelimitată în bunătatea lui Dumnezeu. Căci ştie că aceste pedepse contribuie la gloria Renaşterii, Înălţării şi Pogorârii Duhului Sfânt. Vor glorifica numele Lui în fiecare epocă a istoriei. Gloria culminantă va fi la sfârşitul lumii; atunci întreaga umanitate, pentru eternitate, va fi la picioarele Lui când El va pronunţa judecata finală: aceia care au fost ai Lui vor merge în rai; aceia care nu au fost, vor merge în Iad.
Cu alte cuvinte Doamna Noastră va vedea această glorie măreaţă ce va fi recompensa bunătăţii divine primite datorită fidelităţii sale. A stat la picioarele crucii susţinută de speranţa sublimă şi fermă în această credinţă. Aceasta a fost Maria.
Dacă furtunile ce vin asupra noastră ne fac să credem că binele nu există, trebui să credem orbeşte că va veni momentul când acesta se va manifesta
Trebuie să credem în tot ceea ce ne învaţă Biserica. Prin urmare trebuie să credem supranatural şi în bunătatea totală a Doamnei Noastre. Trebuie, de asemenea, să credem orbeşte în această bunătate chiar şi atunci când încercările vin asupra noastră şi ne fac să credem contrariul. Într-un anumit moment această bunătate se va manifesta ea însăşi în vieţile noastre.
Aceasta este starea de spirit a Doamnei Noastre în mijlocul dificultăţilor vieţii. Şi aceasta este atitudinea pe care ea o cere de la noi în timp ce o contemplăm gândindu-ne: ,,Ea este mama şi Regina noastră. Dacă ea a mers până la capăt şi noi trebuie să mergem până la capăt. Ea a dat exemplul şi noi trebuie să-l urmăm.”
Sigur că există o diferenţă imensă prin care Doamna Noastră nu se poate compara cu nici o altă fiinţă creată. Nici o creatură nu poate fi comparată în vreun fel cu Doamna Noastră. Chiar dacă ne gândim la cel mai strălucitor înger, sau la cel mai sfânt dintre sfinţi, nimeni nu poate fi comparat în nici un fel cu Doamna Noastră. Cel mai frumos fir de nisip şi cea mai frumoasă bijuterie sunt mai asemănători decât este cel mai înalt heruvim sau serafim sau cel mai desăvârşit sfânt din ceruri faţă de Fecioara Maria.
Totodată ea ne ştie şi slăbiciunile noastre. Şi din această cauză ea este Mama Milei. Ea nu ne cere doar sacrificii sau lacrimi fierbinţi. Ea este, de asemenea, şi consolatoarea noastră.
Dacă ar trebui să suferim durerile Doamnei Noastre, ne-am dezintegra
Cu alte cuvinte Ea vine în întâmpinarea celor care suferă. Ea le uşurează durerea, le diminuează necazurile şi intervine în mii de feluri pentru a arăta ca este mamă. Ea zâmbeşte şi ne ajută să înţelegem că noi nu trebuie să trecem prin ce a trecut ea. Dacă ar trebui să îndurăm suferinţele ei, doar în cazul unei singure patimi a Domnului Nostru, pur şi simplu ne-am dezintegra.
De exemplu, dacă ar trebui să-L iubim pe Domnul Nostru Isus Cristos aşa cum L-a iubit Ea şi ar fi trebuit să-l întâlnim pe drumul crucii desfigurat, nu am fi rezistat. Ea ştie acest lucru şi tot ce a suferit atunci a fost pentru ca noi să nu suferim atât de mult. De aceea este numită Regina Martirilor la fel cum este numită şi Consolatoarea Săracilor. Găsim aici aproape o contradicţie în termeni – pentru că o Regină a Martirilor ar trebui să înveţe martirii cum să sufere iar Consolatoarea săracilor să ajute o persoană să nu sufere sau să-i îndepărteze necazurile. Cu toate acestea Ea rămâne Consolatoarea Sărmanilor. Câteodată ne dă puterea să purtăm un necaz în timp ce altora le ia suferinţele.
La picioarele Fecioarei Maria ar trebui să venim cu problemele pe care nu putem să le purtăm şi să-i spunem: ,,Mamă, ia aminte la slăbiciunea mea. Dacă nu-mi dai o putere excepţională, nu voi putea face faţă, vino repede în ajutorul meu!” Altcineva ar putea spune: ,,Mamă, nu am curajul să-ţi cer puterea de care am nevoie, dar te rog dă-mi puterea să zâmbesc şi să-mi iert slăbiciunea mea, să am milă pentru slăbiciunea mea. Aş putea îndura asta până la un punct. Dacă nu sunt în stare, iartă-mă şi du-mă în rai cu toate astea – pentru că tu eşti mama tuturor milelor”.
Aceasta e atitudinea pe care ne-o transmite credinţa. În asemenea situaţii o avem pe Doamna Noastră ca model de credinţă în lumina problemelor personale.
Umilinţa ne face să înţelegem că tot ceea ce avem trebuie să-i atribuim lui Dumnezeu
Ar trebui să vorbim de umilinţa Doamnei Noastre. Nu este vorba de o umilinţă sentimentală a cuiva care respinge calităţile date de Dumnezeu. Vedem asta în Magnificat când ea spune: ,,toate neamurile mă vor numi binecuvântată.”
Cum se manifestă umilinţa Doamnei Noastre? Urmează să înţelegem că Ea îi atribuia lui Dumnezeu tot ceea ce avea şi că ea nu dorea să fie mai mult decât ceea ce este. Aceasta este umilinţa. Cineva ar putea obiecta: ,,Dar ea era totul, deci cum putea ea să fie mai mult decât era?” Capacitatea omului pentru turpitudinile vieţii nu are capăt. Însă pentru ea aceasta nu este o problemă – fiind concepută fără păcatul originar. De multe ori, acela care are mai mult îl invidiază pe cel care are mai puţin pentru că doreşte ceea ce are celălalt.
Să presupunem, deci, că o persoană este un mare violonist; această persoană vede pe altcineva care fluieră bine. Fluieratul este inferior, dar cu toate astea el poate fi invidios: ,,Acea persoană fluieră bine. Vreau şi eu să ştiu cum să fluier!” Fecioara Maria nu a invidiat pe cei care aveau mai ouţin. Ea se simţea bine exact cum era. Aceasta este adevărata umilinţă.
În final, Sfântul Louis Maria Grignon de Montfort vorbeşte despre puritatea Doamnei Noastre. Ce se poate spune despre neprihănirea Doamnei Noastre? Ea este Sfânta Fecioară a fecioarelor. Ea este Mamă Fecioară chiar şi după ce a născut. Ea este modelul celor care vor să aibă un model de puritate. Este însăşi fântâna purităţii.
A face totul cu Fecioara Maria înseamnă să fii un catolic desăvârşit al timpurilor noastre
Dacă avem o credinţă vie şi o umilinţă profundă – cu alte cuvinte, un simţ ierarhic şi sacru al lucrurilor, prin care îi atribuim totul lui Dumnezeu – dar şi o curăţenie nepătată, vom fi contra-revoluţionari prin excelenţă.
Astfel, a face totul cu Maria înseamnă să fii un catolic desăvârşit al timpurilor noastre. Dacă o luăm ca model devine uşor pentru Ea să ne ajute. Vom fi ca Ea foarte repede atâta timp cât credem în eficacitatea devoţiunilor dedicate Ei. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să facem totul aşa cum spune Sfântul Louis pentru a fi uniţi cu ea. Dacă facem asta vom obţine tot ceea ce avem nevoie. Dacă ni se pare dificil de obţinut ceea ce cerem, acest lucru se întâmplă pentru că nu suntem uniţi cu ea aşa cum ar trebui. La aceasta ar trebui să cugetăm temeinic.
În concluzie, ar trebui să îi cerem fierbinte Sfintei Fecioarei Maria vigilenţă, trezvie. Dar, mai ales, să o rugăm să ne ajute să-i înţelegem cele mai înalte virtuţi pentru a fi contra-revoluţionari desăvârşiţi asemenea ei – supremul model, sursă şi mijlocitoare a Contra-revoluţiei. Dacă facem acest lucru, vom fi transformaţi foarte repede.