Plinio Corrêa de Oliveira

Catolicismo, No. 52, 1955-04

În epoca romantică, opinia publică era atrasă de suflete rafinate, subtile şi fragile. Am putea spune „fragil” în mod exagerat, dacă fragilitatea nu era în sine deja un defect şi o exagerare. Astăzi, când lupta pentru supravieţuire a corpului şi a sufletului cer un efort neîncetat, admiraţia oamenilor se îndreaptă frecvent spre suflete puternice, pline de energie şi succes. Şi cum tot ce e omenesc e supus exagerării, suntem adesea înclinaţi să glorificăm puterea fizică a boxerilor sau atleţilor sau forţa aproape hipnotică a unor dictatori ca fiind valori absolute sau supreme.

În această privinţă, sau în oricare alta, se cere un echilibru sănătos. Iar Biserica catolică, fântâna tuturor virtuţilor, este stăpâna acestui echilibru.

Dar puterea şi delicateţea sufletului nu sunt incompatibile atâta timp cât fiecare e înţeleasă corect. O persoană poate fi în acelaşi timp foarte rafinată, fără a fi slabă şi foarte puternică, fără a fi brutală.

În mod cert, există unele suflete pioase catolice care nu au citit Sufletul apostolatului, a abatelui Jean-Baptiste Chautard, faimosul călugăr trapist ce a trăit în Brazilia şi pentru un timp a încercat în zadar să întemeieze o mănăstire a ordinului său în São Paulo. Citind admirabilele pagini din acea carte, îţi revine în minte evlavia găsită în Imitaţia lui Cristos arătându-ţi comoara de rafinament ascunsă în adâncurile marelui suflet al abatelui.

Cu toate astea, Dom Chautard a fost şi un mare luptător. Deşi a fost un contemplativ prin vocaţie, Providenţa divină i-a cerut să facă faţă multor încercări. L-a înfruntat cu succes pe Clemenceau, celebrul prim-ministru francez anticlerical, cunoscut în istorie sub porecla ,,Tigrul”. Clemenceau a personificat curajul şi capacitatea de rezistenţă a poporului francez în timpul primului război mondial.

Dom Chautard l-a impresionat atât de mult pe Clemenceau încât acesta l-a respectat până la sfârşitul zilelor sale. Vedem aici forţa omului ilustrată de personalitatea sa puternică, impregnat totodată cu calmul unui contemplativ, hotărârea unei voinţe de fier şi maiestatea unui spirit profund legat de lucrurile lui Dumnezeu.

Privirea sa sintetizează toate aceste calităţi. Privirea nobilă şi dominantă au făcut minuni. În timpul unei călătorii spre Orient, el s-a apropiat de cuşca unui leu şi l-a privit atent hipnotizându-l.

Cei care au trăit cu marele episcop Vital Maria Gonçalves de Oliveira, i-au aclamat manierele şi delicateţea sufletului. În timpul lungilor sale lupte cu influenţii masoni, Dom Vital a revelat o fermitate care l-a făcut unul dintre cei mai mari episcopi pe care i-a avut Biserica vreodată. Fruntea sa largă şi nobilă este însufleţită de idealuri măreţe, sprâncenele sale simetrice indică vigoare asemenea ochilor clari şi foarte expresivi, iar privirea calmă, puternică şi profundă, vede totul din depărtare şi este obişnuită să considere lucrurile sub cel mai înalt, transcendent şi real aspect. Linia nasului său arată o francheţe indiscutabilă; avea o barbă mare şi bărbătească precum şi o ţinută verticală. Totul în Episcopul Vital indică păstorul care îşi iubeşte oile şi pentru asta e capabil să alunge orice animal sălbatic care atacă turma. Dom Chautard a fost un călugăr trapist extraordinar şi un model de viaţă contemplativă, în timp ce episcopul Vital a fost un distins capucin şi un model de viaţă activă. Ambii au fost capodopere de echilibru între putere şi rafinament; ei au demonstrat bine cum credinţa poate însufleţi omul cu energii invincibile în acest secol de continue lupte sub fiecare aspect al vieţii.